RECENZII

...Scoasă de Editura FIDES, din Iaşi, în 2010, antologia scriitorului româno-canadian, IONUŢ CARAGEA, intitulată, cu simplitate (nu ştim şi cu câtă modestie...): Poezii de dragoste – 148 de pagini (cu o foarte incisivă cultural-problematizantă Prefaţă, de Corneliu Leu) – nu este, în niciun caz, ceea ce pretinde a fi, un oarecare inginer de la U.S.R. (...vrem a zice, dl Horia Gârbea  - ...care, deocamdată, are mari dificultăţi cu cititul pe orizontală...al Prefeţei lui Corneliu Leu - aşa că, „mai va” până la verticala, de Coloană Infinită, a Poeziei!!! – ...de aceea şi apar, pe blogul inginerului userist, alegaţii aberante, referitoare la secvenţe...”din alte filme”  - vizionate de domnia sa, în realitate ori în...coşmarul imposturii!: „Ionuț Caragea nu e un simplu grafoman, mai exact e grafoman, dar nu simplu (…). Poetul începe să delireze despre <<mitra genunii>>, <<paingul orb>>  și alte tîmpenii (…)” [1]etc. - … ce înţelept era latinul: „Si tacuisses, philosophus mansises!” – ...dar de unde „înţelepciune”, la un individ care n-are de-a face cu literatura/arta, decât pentru că e Directorul de imagine al U.S.R. şi, implicit, ţuţerul/belferul dlui acad. prof. univ. dr. N. Manolescu, şeful U.S.R.?![2]) – ...însă, din păcate, antologia pe care o privim, în aceste momente, nu este nici ceea ce şi-ar fi dorit, în mod sigur, autorul – şi, fireşte, nici tocmai ceea ce ar fi aşteptat cititorul.

 

...Există, în acest volum inegal valoric, splendori impresionante, dar şi pulberi... – serafic-rafaelite imagini izbăvitoare de Duh:

 

- cf. Album, p. 24: „mă sfinţeam în iordanul pulpelor tale”, sau „naiva” (în sensul fermecător, post-impresionist, al lui Henri-Julien-Felix-Rousseau „Le Douanier”!), sfios-creştina Întrebare retorică, p.70: „oare o poezie/fără tine şi fără mine/nu se va simţi părăsită/de dragoste?”,  inteligente şi dinamice crochiuri lirice: “vom face dragoste în rime/îmbrăţişate/încrucişate/până când toate nopţile/vor fi albe” (cf. Nopţi albe, p. 87),

 

-…sau  lirice tablouri luxuriant-expansiv-orientale, pline de o religie păgână şi candidă a iubirii : “locuiesc într-o cameră/cu pardoseala mozaic de săruturi/încă-ţi mai simt mirosul tălpilor şi dogoarea” (cf. Phantom limb, p. 90), ori adevărate kenoze (goliri de “ego”, de sinele terestru) heraldice ale iubirii: “Priveam infinitul de la umbra sânului tău,/pescăruşii zburau prin mănunchi de fuior,/pe umărul stâng îţi plana un cocor, pe dreptul Soarele îşi trăgea răsuflarea” (cf. Priveam, p. 92) – sau

 

-…alcătuiri de mitologii “ad hoc”, dar…vechi, graţioase, fermecătoare şi frumoase precum lumea şi…sirenele/ondinele/ştimele: “deseori iubita mea cântă/la miez de noapte/vrăjeşte pescarii” (cf. În altă viaţă am fost un râu, p. 118) –

 

-alegorii şi elegii erotice, ipostazieri hieratice, de o melancolie atât de înaltă, încât  te face să te cufunzi în Sinea Cosmică: “iubito,/m-ai învins şi mă declar iubit/zâmbeşti filigran la colţul gurii de aur/îmi arunc ghearele ancoră în spatele tău/vântul îţi bate în pânze valuri te poartă/departe ia-mă cu tine arată-mi/cum se înşeală o moarte” (cf. Aripi de peşti, p. 30) - sau, chiar,

 

-întregul poem de debut al volumului, poem impresionant, prin  delicateţea sa  romantic-suprarealistă  – Am rupt o foaie de hârtie, p. 23: „dintr-un caiet/dintr-un oarecare caiet/am rupt o foaie de hârtie/după ce am lăsat-o plină de semne/am strâns-o în palme cu ură/şi mi-am îndreptat privirea spre coş/şi parcă…/şi parcă ceva/ca un foşnet de frunze/ca strigătul unui copac trecut/prin nu ştiu câte generaţii de prese/şi parcă ceva îmi spunea/să nu mă grăbesc/şi-atunci am desfăcut încet-încet/acel cocoloş de hârtie/şi… înăuntru/iubita mea stătea/cu capu-ntre genunchi/şi plângea”) – sau expresionista şi covârşitoarea panoramare cosmico-lirică a iubirii, din poemul În inima oraşului, p. 66: “Eu şi femeia din lacrimi/Ne desfăşuram viaţa/În faţa marelui ecran celest/Undeva în arcuirea Lunii/Ne confesam gândurile clandestine”… - 

 

…dar şi alunecări spre banalul preţios  - cum e cazul sintagmei “iubirea mea focoasă” (cf. Întinderi abisale, p. 68: “aş vrea să fie-un trăznet iubirea mea focoasă/şi tunetul să urle sub talpa mea mizeră”),

 

…reuşite experimente, de tip marinsorescian - întru acordarea viziunii poetice, la modernitatea tehnologică a veacului XXI, dar nepărăsind, nicio clipă măcar, tezaurul arhetipalităţii mitice a umanităţii:

“au fost odată ca niciodată/doi ioni împovăraţi de iubire/staţionau fiecare pe orbita lumească/ei ştiau unul de altul şi încercau să sfideze/teoria relativităţii se întâlneau în vise/îşi descărcau sufletele împărţeau trupuri şi stări/centrul de greutate era în inima lor” (cf. Ion şi Ioana, p. 72) – sau: “să învăţăm să piratăm iubirea/copyrightul unui sentiment extrem de costisitor/s-o tragem la indigo în loc să mirosim liliac/să îi poruncim să ne facă pe plac/fără prea mult efort/cu maxim de confort” (cf. Să învăţăm să piratăm iubirea, p. 96)…

 

…dar şi regretabile ratări, spre frivolitate în jocul rimelor şi insuficient control al semanticii (şi insuficientă observaţie a „istoriei” evolutiv-involutive a semanticii cuvintelor!):

a- “cu timpul aurul se schimba-n tinichea/şi dragostea ţi se va părea lichea” (cf. Inel de logodnă, p. 61), sau:  “Cu toate dorinţele te voi cuprinde/Până la a doua rundă” (cf. Îndrăgostit de cursă lungă, p. 64), sau: “eu sunt în junglă un leuţ – coamă zburlită” (cf. Iubita de la capătul lumii, p. 76), sau: “iubi (n.n.: sic!),/acuma desăvârşesc arta” (cf. Iubita mea, marţiană, p. 80), sau diminutivări interzise, tacit, prin legea bunului-gust, de poezia ultimului veac: “Iubi-te-voi iubeaţă, iubire, iubăreaţă/Drăguţa mea drăguţă” (cf. Iubi-te-voi, iubito, p. 84) etc. – sau rămâneri/întârzieri, lipsite de farmecul stampelor ori de aromele vechimii, în secolul al XIX-lea: “Să te-alerg pe malul mării,/Să-ţi spun şoapte dulci de-amor/şi în clipa sărutării/să sfidăm natura-n zbor…” cf. Te-am dorit, p. 103) – mici blasfemii şi eclectisme religioase, destul de grosiere (ce pot fi, s-ar zice – “trecute cu vederea”, în zile precum cele ale veacului XXI…dar, în sine, foarte stânjenitoare, pentru viziunea românească a Dumnezeirii!): “este acum o fată mărie/însămânţată de dumnezeul ce se reîncarna în mine/a nu ştiu câta oară” (cf. Tanti, tanti, p. 104) -

 

b-ori chiar alunecare spre „banlieu” şi spre „ahturile” ţigăneşti-lăutăreşti (dar nu de secol al XIX-lea şi nu „à la Miron Radu Paraschivescu”!), ale Demiurgului-Poet ; spre pildă, Ah, Ioano, p. 44: „ah, şi ce pomeţi,/sinceri şi glumeţi (…) ah, şi sânii tăi,/plini de vânătăi,/ah, şi ce buric,/fără şiretlic,/ah, şi ce mai spate,/de-o să am păcate,/ah, şi ce mai braţe/or să mă înhaţe” etc.).  

 

Toate aceste ratări sunt riscuri deja asumate „din născare”, ale manifestării dinamice a unui talent (prea) îmbelşugat, iar nu excrescenţe monstruoase, nefireşti -  pentru Poezia oricărui Autentic Poet.

 

...Noi ştim foarte exact, acum (după ce i-am citit, lui IONUŢ CARAGEA,  câteva volume de excelentă Poezie!), la ce înălţimi suverane se ridică talentul lui IONUŢ CARAGEA – şi, tocmai de aceea, ne cuprinde nostalgia, văzând cât de neglijentă i-a fost selecţia poemelor. O „antologie”, cel puţin aşa ar fi de dorit, ar trebui să adune-culeagă    (...cu extremă răceală axiologico-chirurgicală, cu nemiloasă luciditate, folosind instrumente delicate precum firele pânzei de „paing”...) -  bijuteriile cele mai orbitoare ale „coroanei”, ale antecedentelor cărţi... - cărţi, poate, scrise prea impulsiv/intempestiv, la temperaturi maladive...şi, deci, purtând, agăţate de metalul preţios – inevitabilele zguri. Dar, din păcate, mulţi scriitori, chiar dintre cei universal consacraţi, îşi ratează „auto-retrospectivele”, nu stau la distanţa optimă, faţă de „tabloul” creaţiei lor trecute, atunci când îşi execută selecţia pentru „marea sinteză orfică”. Şi, atunci, devin fireşti scurgerile de aluviuni, peste chipul Giocondei...Ar fi de preferat, zicem noi (după experienţa unor serii de „vizite” pe sub „simezele” retrospective ale poeţilor lumii) ca niciodată, vreun Poet, să nu fie încercat de luciferismul „auto-antologării”: antologiile să i le facă, totdeauna, fără excepţie, doar...posteritatea cititor-admirativă!

 

...Dar, ceea ce este indiscutabil, este îmbelşugarea Harului, la IONUŢ CARAGEA. De aceea, nici nu sunt atât de supărător-agresive, „ratările de selecţie”. Cine are un talent viguros şi stufos, aproape furibund, precum IONUŢ CARAGEA, este firesc să producă, pe lângă admiraţia faţă de sublimul coroanei avântate spre stele, şi umbră: îţi mai tragi sufletul, în conul de umbră al ne-izbutirii, pentru câtă sufocare cu Frumos te-a obligat să absorbi, prin bietele tale două nări şi două pupile, strangulate-îngustate, ca la feline, de atâtea năvale de lumină orbitoare.    

 

...Totuşi, pe viitor, trebuie făcut ceva pentru a-l pune de acord pe (prea)plinul de Har-Poetul Princiar, IONUŢ CARAGEA – cu micii (sau mai marii) demoni ai deraierilor semantice (şi chiar de „gust”!). Soluţia am dat-o, deja, după opinia noastră: IONUŢ CARAGEA să nu-şi  mai  pritocească/alcătuiască, în singurătatea auto-admirativă, propriile-i antologii... - ci să lase posteritatea să-i „cearnă” şi...”discearnă”, întreaga Poezie. El, IONUŢ CARAGEA, să se lase în voia fluviului Creaţiei Orfice, adică, să facă ceea ce TREBUIE să facă orice poet, pentru că este SINGURA LUI MISIUNE: SĂ-ŞI SCRIE „DICTEURILE DIVINE”, cu frenezie (neîntreruptă de zvârcoliri, ispitiri şi curiozităţi narcisiace!), să consemneze TOTUL, el, Martirul Scrib Cosmic, aflat în ek-stasis! – ...şi să-şi facă această datorie, faţă de Dumnezeu şi Univers, cu uluire de veşnic copil, întru veşnic regenerată prospeţime a sfâşierii sacrificiului hristic.

 

                                                                                   prof. dr. Adrian Botez

 

NOTE

 

1- Cât de multă bună-credinţă etalează inginerul userist (dl Horia Gârbea!) , faţă de IONUŢ CARAGEA, se poate vedea în modul cum amestecă valoarea (sau, să zicem: nonvaloarea...dacă aşa crede ignorantul în ale literaturii, domn' inginer!) cu... numele sau colecţia unei edituri?! Îl cităm pe dl inginer:  "În ilustra editură și colecția ei Eidos (există un brand în jocurile pe calculator numit așa) au apărut autori ca Florin Țupu, Virgil Poiană, Nicolai Ciobanu, Teofana Botoșineanu". Azi, dragă domnule, dacă dai bani “câţi se cuvine”, poţi fi publicat, şi handicapat mintal să fii, până şi de…Editura Institutul European! - …şi, invers: oricât talent sau, cine ştie, chiar genialitate, ai avea, dacă nu te-ai pus bine, din vreme,  cu “hahamul”, rămâi să te publice Editura din Cârligaţii din Deal! Spre exemplu, Iulia Haşdeu, geniala fiică a lui B.P.Haşdeu, a fost publicată, înainte de 1989, la Editura Litera, vestită, pe atunci, ca fiind “ultimul refugiu” al celor neagreaţi…culturnico-politic (…şi, de atunci, nu s-au schimbat prea multe şi nici fundamental!).

 

2-Şi superficialul „elefant” Alex Ştefănescu are o tentativă de critică (jumătate de pagină),  în care confundă critica literară, cu referiri/atacuri (de o penibilă vulgaritate!) la persoană: “Ionuţ Caragea etalează o masculinitate feroce” etc. Cam multă “atenţie”, acordată, de “barosanii” din U.S.R., dlui IONUŢ CARAGEA -  …pentru ca apoi, perfect logic, să se afirme…”grafomania”-nimicnicia scriitorului româno-canadian…!!! Păi, domnilor boss-userişti, decideţi-vă, pentru Dumnezeu: dacă e atât de neimportant, ca scriitor, de ce vă preocupă şi chiar vă întreceţi, care mai de care, să-l spurcaţi pe IONUŢ CARAGEA, din toate puterile voastre?! Ceva nu rimează…şi IONUŢ CARAGEA  “cum a fost, aşa rămâne” -  adică un AUTENTIC şi îngrijorător (pentru voi!) de talentat şi cavaleresc-combativ (deci, periculos!) scriitor/ARTIST!